marți, 25 mai 2021

Prevedere de vedere

Privesc la tine... rochia n-ascunde
Ceea ce-mi este mie de văzut,
Un orizont ce tot se-ntrepătrunde
Cu ce va fi, din tot ce-a fost trecut.

Văd coapsele cu totul dezvelite,
Ca mărginiri de drum și clar reper
Înspre tărâmul marilor ispite
Și preumblarea viselor prin Cer.

Nu-i nici o umbră, ce s-ar vrea perfectă,
Care să-mi pună piedici, pe ascuns,
Chiar dacă și lumina-i incorectă
Spunându-mi că ce văd îmi e de-ajuns.

Sânii ți-i văd, chiar simt a lor savoare,
Plini de feblețea gândului profund
De-a fi ca rugăciunea-ncepătoare
Când gurii mi se dau și nu se-ascund.

Văd rochia... pe tine toată, goală,
Lăsându-ți sânii palmelor căuș,
Lăsându-mi-te fără de-ndoială
Că ne avem printr-un firesc retuș.

În ochii tăi văd stele oglindite
De ochii mei ce trupul tău îl văd
Când prin mișcări, de simțuri unduite,
Mă faci speranța vieții s-o-ntrevăd.

Deasupră-mi văd cum sânii mi se lasă
Motiv de gust și de extrem consens
Când peste pieptu-mi zvâcnetul i-apasă
Prin chiar esența pasului imens.

Și-n libertatea ta covârșitoare
Mă simt dorit însemn definitiv
Fiind verdict de clipă viitoare,
Ca termen, rezultant, imperativ.

Văd rochia, și văd că îți stă bine,
Dar și așa mi-e dat să văd mai mult,
Din noapte-n care numai eu cu tine
Vom defini contururi de tumult.

duminică, 11 aprilie 2021

Reper în nerăbdare

Îți sunt reper și piatră de-ncercare,
De la-nceput ți-am spus, am fost cinstit,
Ca drept mergând, știind să ai răbdare,
Golgota să o ai ca țel finit.

N-am pus, în nici un fel, la îndoială
Puterea-ți de-a-ntreba printr-un răspuns,
Însă știam că fără de migală
Răspunsul n-o să-ți fie de ajuns.

Te-am îndemnat, prin firea mea, la fapte
Croite pe tiparul omenesc,
La ceas de seară și în miez de noapte,
Și-n miez de zi, de-așa a fost firesc.

Ieșind din felul ordinii comune,
Ieșind din categoricul banal,
Voie ți-ai dat ideii de-a supune
Chiar și contrariul planului real.

A fost un tot, format din nopți și zile
În care n-aveai cum să nu-nțelegi
Că dincolo de întrebări subtile
Îți voi lăsa puterea să alegi.

Eu chiar știam c-ai să alegi în pripă,
Știam că n-ai să vrei să schimbi nimic,
Lăsând chiar și trăirea în risipă,
Numindu-mă un om cu rolu-i mic.

Găsit-ai calea ce-o credeai ușoară
Găsind plecarea drum normal, firesc,
Ca adevărul trist să nu te doară
Că-n tine eu, de-a pururi, dăinuiesc.

Dar totul e o nouă rătăcire,
Privești din nou un orizont suspect,
Ce-ți dă avânt de falsă tălmăcire
A simplului, firescului aspect.

Reperele, fără să știi, se schimbă,
Și-ai să te vezi, schimbată, în oglinzi
Ce nu vorbesc aceeași veche limbă
Și nu-ți mai dau motive să te-aprinzi.

N-ai să-nțelegi, n-ai să mai ai răbdare,
Cu neputința ta te vei lovi,
Că ea, punându-ți viața la-cercare
Va încerca mereu a te trezi.

Și-n zori de zi, o zi ce nu-i departe
Va fi să vezi un nor, răzleț, pe cer,
Ce îți va fi imbold și semn de carte
A ceea ce îți spun... Că sunt reper...

Ca piatră de-ncercare, într-o noapte,
Ce se va face noapte de hotar,
Leac îți voi fi, prin cumulul de fapte
Cu rol fixat de-al vieții calendar.

Apoi va fi întâia zi senină
Și-ntâia zi cu rost și cu temei,
Când n-ai să-ți mai găsești o altă vină
Simțind că ești femeie-ntre femei.

luni, 29 iunie 2020

Imposibila plecare

N-ai unde să mai pleci... Ţi-am spus, repet,
O altă cale nu ţi se mai poate,
Doar începutul poţi să-l ai discret,
Ca nimeni să nu-ţi pună beţe-n roate.

În pântec noaptea, ţi se face dor,
De ceea ce sunt eu, înspre trăirea
Concretului mereu înălţător
Ce-ţi va numi, lumeşte, dăruirea.

Chiar singură găseşti că e firesc
Semnul ce sânii dau să ţi-l arate
Când gânduri înspre mine se pornesc
Şi înspre fapte ce vor fi-ntâmplate.

Te mai fixezi pe-al lumii calapod
Şi te întrebi dacă e rău sau bine,
Dar tot ajungi să faci ideea pod
Ca peste el să treci, s-ajungi la mine.

Iar gândul are unic, simplu, drum,
Oricât s-ar vrea chiar el să ocolească,
Spre clipa unui azi, aici, acum,
Ce dat îţi e, prin forma lui firească.

Îl ai predefinit, dintr-un trecut
Ce mulţi ţi-l vor găsi ca amintire,
Ţi-l ai ca rost perpetuu, absolut,
Spre a trăi sub fald de împlinire.

Luând, din vorba lumii, alt model,
Ca să îl faci tipar cu formă clară,
Ajungi în vis să te desparţi de el,
Simţindu-i neputinţa prea amară.

Şi prin plecări mereu găseşti un drum,
De-ntoarcere şi clară revenire,
Spre a-nplini acest aici, acum,
Spre a-ţi avea rodirea ca menire.

duminică, 21 iunie 2020

Continuu, repetitiv

Noi doi avem trecut, şi-i cum îl ştim,
Şi zicem noi că nimeni nu ni-l ştie,
Dar timpul dat va fi corect să fie
Rost să avem, dorinţe să ne fim.

Ca şi atunci, altundeva, pe drum,
Lăsa-vom clipa să devină clipă,
Neaşteptând, cum tu spuneai, în pripă,
Să căutăm, speranţe vechi, în scrum.

Va fi un început repetitiv,
Fiindu-i, într-un fel nepregătită,
De-a deveni dorinţelor ispită
Şi definirii vieţii laitmotiv.

Vei şti, din nou, oricât îţi este clar,
Că-n carnea ta intrând, în profunzime,
Ceea ce sunt va fi să se imprime,
Ca să-ţi primeşti al dăruirii dar.

Va fi apoi al nopţii ceas târziu
Ce îţi va fi îndemn spre stăruinţă
De-aţi dovedi deplina biruinţă
Punând pe motivaţie pariu.

Nimic nu se va şti şi nici un semn
N-o să se dea la lumea curioasă
Ce-ţi caută, continuu, furioasă,
Motiv de-a te găsi cu rost nedemn.

Vom şti, ca altă dată, numai noi,
Cum ochii-ţi, ridicându-se spre stele,
De neguri, amintiri, vor şti să spele,
Şi de uitarea vieţii pe-amândoi.

Ca şi-n trecut, vom fi din nou tipar
Firescului ce vieţii-i dă putere,
Să-ţi fiu reper fixat în calendar,
Să-mi fii motiv de vise şi plăcere.

miercuri, 3 iunie 2020

Gând, și leac, și antidot

Noaptea trecută te-am avut în gând,
Și tot veneau idei să îmi impună
Să le ascult, lăsându-mă să-mi spună
Ce relevanțe stau acum la rând.

Ceru-mi părea cu totu-nseninat
Deși simțeam în jur că totuși plouă,
Dar prevestirea unei vieți, cu totul nouă,
Mi-era motiv cu totu-ntemeiat.

Nimic nu semăna cu ceva vechi,
Toate aveau un iz de noutate,
Și-am înțeles că-i timpul când de poate
Ieșirea din tocmelile străvechi.

Vedeam ușor concluzii cu motiv
Ivit din depărtări voit sihastre,
Să ne-amintim de viață și de moarte,
Ca-ntr-un concret extrem, imperativ.

Din umbra unor stele ce-au apus
Într-un trecut dintr-o trecută viață,
Văd simplul, minim, gol în nori de ceață,
Ce-i semn de-atunci, la minimum redus.

Și tu erai acolo, ca și-acum,
Sedusă de-o nebună rătăcire,
Vedeai o nuanțată nălucire,
Crezând-o drum când n-aveai nici un drum.

Ce n-am putut atunci, acum să pot
Ne este dată marea întâmplare,
Ca-n vreme de prea multă-nsingurare,
Să ne avem și leac și antidot.

Azi ești aici, cu tot ce e firesc,
Să-mi vii din întâmplarea viitoare,
Ca iar să-mi fii o lacrimă de soare,
Putânt, ca pe atunci, să te iubesc.

luni, 1 iunie 2020

Noaptea ca motiv

De-aş fi cu tine în această noapte,
Fără să dorm aş crede că-s în vis,
Făptuitor al omeneştii fapte
Ce drum ne-ar fi, deschis, spre paradis.

Numai noi doi şi noaptea-ntunecată
Ar şti cum tu mi-ai fi şi eu ţi-aş fi,
Doi însetaţi de viaţa-adevărată
Ce pot iubi, putându-se iubi.

Mi-a fi dorinţă şi ţi-aş fi dorinţă,
Şi leac s-ar face gândul de-a fi dar,
Hotărâtoare formă de credinţă
Împotrivită trecerii-n zadar.

M-ai dojeni să caut înspre grabă
Spre pasul ce ar fi un început,
Ca nu cumva un gând aflat în treabă
Să fie plata timpului pierdut.

Şi n-aş găsi opririlor motive,
Cum nici oprit, să reîncep, n-aş fi,
Mânat de adevăruri instinctive,
Spre ceea ce ni-i dat a împlini.

Când vorbele-ţi, şoptite, fără vină,
Mi se vor da cu rost de vis real,
Drumul va fi întors către lumină
Şi viaţa pe făgaşul ei normal.

Un drum, alt drum, pornit spre nemurire
Din tine va începe, plămădit
De întâmplarea ce, părând pornire,
Va fi aşa cum ni-i, de mult, sortit.

duminică, 31 mai 2020

Oportuna fantezie

Că vrei sau nu, destinul nu se schimbă,
Vom fi câteva zile în alt fel,
Trăirilor ce gândul nu și-l plimbă
După al lumii enervant model.

Te vei numi, fără regret, amantă,
Cu rost de adevăr nepieritor
În viața ce, părând extravagantă,
De ceea ce e-al ei îi este dor.

Altceva n-am putea, nicicum, alege,
Din tot ce-ar fi, să zicem, oportun,
Știind, de fapt, că nimeni nu-nțelege
Ce este, pentru noi, frumos și bun.

Vei fi, în miez de zi și-n miez de noapte,
Pornirea unui drum spre noi urcări,
Prin evidența spuselor ce-n șoapte
Nu se ascund în teama de urmări.

Voind a fi cu totul fantezie,
Și să te știi esență în final,
Mișca-te-va a clipei melodie
Ca să devin un val oprit în mal.

Și-așa, ca val, oprit din a se pierde,
În văluriri și simple risipiri,
Îmi voi lăsa puterea să-ți dezmierde
Trăirea marii tale regăsiri.

Am să mă știu păstrat pe totdeauna
În ceea ce vei face și vei fi,
Și cel ce fi-va umbra ta, într-una,
Reper în tot ce ai a împlini.

Și-ai să mă vrei mereu, și-n amintire
Ai să te vrei să-mi fii continuu dar,
Numită vinovată de-o iubire
Ce nu a fost ca altele-n zadar.