Efect de dor

De mult nu ți-am mai scris... Mi-e dor de tine,
Mi-e dor să ştiu cum eşti şi ce mai faci,
Câte acum ți s-au schimbat în bine
Şi să îți spun că tot mai mult îmi placi.

Nu scriu frumos, nu pot minciuni a-ți scrie,
E gândul multor zori şi dimineți,
Nu-i nici măcar o simplă fantezie,
E parcă grija unor multe vieți.

Te prea cunosc, nu știu însă de unde,
Mi-ești parcă un lăuntric univers
În care pot, oricând, oricum, pătrunde,
Mergând oricât de am, în gând, un mers.

Și-n tot ce faci îmi ești concret știută,
Resimt tăcut al faptelor efect,
În tot ce-nseamnă forma absolută
Când adevărul lumii-i circumspect.

Nu ți-am mai scris, ți-am așteptat tăcerea
Să ardă-n gerul gândului greșit,
Ca azi să ai, prin ce-ți scriu eu, puterea
De-a accepta limanul potrivit.

Am revenit... Sunt clipe de schimbare,
Când tot ce-i vechi devine un fără rost,
Să-ți fiu reper ce grabnic să separe
Tot ce va fi de tot ceea ce-a fost.

Mai mult de-atât revin să-ți dau de veste
Accentele ce pot să schimbe tot
De nu ți-e teamă a fi tu poveste
Și chiar căderii mele antidot.

La tine ochii-mi stau și în privire,
Toată lumina lumii o găsesc,
Suficienta nopții împlinire
Când trupu-ți gol e trup dumnezeiesc.

Model întru reper

Îți sunt reper concret în viața-aceasta
Și fără de-ndoieli îți sunt fidel
Chiar dacă-ntru-n trecut ne-a fost năpasta
Grăbitei despărțiri un just model.

Suntem, încă odată, față-n față,
Încorsetați de falsuri și greșeli
Să ne alegem altfel drum spre viață
Uitând de teama multor îndoieli.

Și ești frumoasă... lași să se-ntrevadă,
Cum se va șterge urma unui val,
Ce-n drumul tău n-a vrut să se încreadă,
Voindu-ți trupul, neputinței, mal.

Din gânduri și-a simțirii tresărire,
Ajung sedus de spornice-mpliniri
Ce definesc pornirea-ți spre dorire
Și spre firescul unei mari iubiri.

Te văd pornind... Curajul îți lipsește
Să pui pe adevăr complet accent
Ca tot ce-i omenesc și omenește
Din vise să coboare în prezent.

Într-un concret ce pare-a fi derivă,
Stăm amândoi și ochii ni-i privim,
Tu, dându-mi drept de faptă posesivă,
Eu definindu-ți rolul sinonim.

Stând amândoi te văd tot mai senină,
Încrederea în tine ți-o redai,
Și redevii un sceptru de lumină
Ce arde al căderii putregai.

În așteptări nu stau, nu știu ideea,
Mai repede știu pasul următor,
Știu că vom fi bărbatul și femeia
Ce împreună merg prin viitor.

Leac de seară

Cu tine-n gând, în fiecare noapte,
Mă las plecând, fără de griji, în vis,
Dând dreptul prevestirii altor fapte
Să îmi arate ce ne e prezis.

Îmi ești un panaceu în liniștirea
Acelor zbateri ce mă țin pe loc
Ce pune-n rol de seamă-mpătimirea
Cu-mpotrivirea clipei la mijloc.

Și cum nu am idei de fantezie,
Ca important, prin mine, să mă fac,
Prin viitor mă duc să mă dau ție,
Să-mi fii, incontestabil, singur leac.

Adorm cu tine-n gând, uitând de toate,
Uitând de-al vieții silnic calapod,
Când fulgerări de gând în cale-mi scoate
Motivul de a-mi fi un cap de pod.

Iluzia speranței trecătoare,
Dă lumii sens de haos fără rost,
Și-mi e mereu un semn de întrebare
Despre mai tot, ce-n plină zi, a fost.

În trecere, lipsit de părtinire,
Un gând mă pune locului să stau,
Lăsându-mă, cumva ieșit din fire
Drept ajutor visarea să mi-o iau.

Și redevii, concretului, stăpână,
Și redevii, pornirilor, motiv,
Când noapte mi se-arată prea păgână,
Purtând corset de ton imperativ.

Așa ajunge lină și se trece,
Lăsându-mi visul de a doua zi,
Chiar de înghețul ei mă face rece
Găsesc mereu puterea de-a iubi.

Corolar de viitor

Vom fi amanți... Ți-am spus de multă vreme,
E necesar, e chiar imperativ...
Eu nu mai am motive de-a mă teme,
Îmi este viața ta un laitmotiv...

Nu-ți ai nici tu o altfel de pornire,
Orice mai faci, vezi pașii stând pe loc,
Vânată de a lumii amăgire
Ce vede viața ca un mare troc.

Mi te dorești în fiecare noapte
Pe care știi că nu mai pot s-o dorm,
Dornic și eu de adevăr și fapte,
De tine-având un dor cumplit, enorm.

Te am, în zori de zi, mereu, dorință,
Instictual, mi-e clar, că-i ești răspuns,
Printre idei lipsite de voință,
Îți e știut că tu îmi ești de-ajuns.

Prea multa mea tăcere nu-mi dă pace,
Dar nu mai știu ce clipă să găsesc,
Fiind trăitor sub rostul de a face,
Pasul concret ce-l vrei și tu lumesc.

Ne suntem dor de vis și libertate,
Și de trăiri cu sens de orizont
În care să avem nemăsurate
Pornirile ce par a fi afront.

Și-ți sunt mereu, ca necesar, în minte,
Când te abați, prin întâmplări, în vreri,
Gândul avându-l rost de necuvinte
Ca să primești ce e firesc să ceri.

Ne-am căutat, de mult, prin altă parte,
Soluții de-mpăcări și împliniri,
E timpul de-a uita să fim departe,
E timpul unei faptice iubiri.